La
neve alla montagna gia` s’ha sciote,
alla surgente jesce l’acqua chiare:
je` tanta cantarine
e tanta fresc’che,
‘ncoppe alle rocce se mette a zumpa`.
Allecramente
sc’corre alla pianure,
vulejosa de fa` bene a tutte cose:
renfresc’che tutta quanta la nature,
la sete a chi la beve fa` passa`.
Ma
qunand’ancontre fabbreche e cantjere,
essa, da chjare, s’addeventa trole,
e, pe de chju, le cose sc’carecate
la lorcene e la fanne avvelena`.
Quande
nascette, certe, ne ‘nzapeve
Che` ci asc’pettave chesta brutte sorte:
ammece de lu bene e de la vite,
la morte cia` tuccate a procura`.
Nature
e gente, tutte sta murenne,
‘nce` stanne chju` bellezze naturale:
cu acque, terre e a`reje avvelenate,
‘ncoppe a stu` munne ‘nze po` chju campa`.
Ma,
pover’acqua, ne ‘nnee` colpa sije
Se stame a suppurta` tantu sc’facele:
e` j’ome ch’ha vulute cagna` vite,
e fabbreche ha crejate an quanteta`.
Certe
vevem ammeze a ju prucresse,
che la cumuteta` cia` prucurate,
ma mo` ch’a care prezze le pajame,
‘nciama sta` zitte, ciama rebbella`.